joi, 9 februarie 2012

La Multi Ani PSD Bruxelles!

Acum 4 ani, în 13 februarie 2008, lansam oficial la Bruxelles ideea unei organizaţii politice româneşti în afara frontierelor Statului Român. Sprijiniţi de câţiva eurodeputaţi PSD (pe această cale doresc să le mulţumesc!) precum Titus Corlăţean (acum senator), Victor Boştinaru (eurodeputat) şi Cătălin Nechifor (acum deputat), ne-am strâns vreo 25 de oameni pentru a pune bazele “Organizaţiei Social Democraţilor Români din Bruxelles”.

Deşi mulţi au fost reticienţi, încă de la început am fost primiţi cu braţele deschise de către PSD, eu fiind chiar invitat pe 22 februarie 2008 să prezint iniţiativa Consiliului Naţional.

Pentru cei care doresc să urmărească traseul nostru le recomand pagina de Activităţi.

Ne bucurăm foarte mult că în octombrie 2010 organizaţia noastră a devenit oficial PSD Bruxelles, chiar dacă eram implicaţi în campaniile electorale PSD încă din 2008.

Am semnalat deschis dogma noastră, a celor ce doresc să se implice pentru România, iar acţiunile anului 2012 sunt foarte sugestive pentru responsabilitatea politică pe care ne-o asumăm.

Mii de mulţumiri celor care au crezut în PSD Bruxelles! Mă bucur că de 4 ani am strâns alături de noi zeci şi sute de români la fel de entuziaşti şi hotărâţi care vor să facă mai mult decât să vorbească fără folos.

Vrem să luptăm pentru ideile în care credem. Este loc pentru toţi şi suntem convinşi că împreună putem realiza lucruri minunate pentru români.

La Mulţi Ani PSD Bruxelles!

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: